Pompa de insulină augmentată cu senzor de glicemie
Tratamentul cu pompă de insulină augmentată cu senzor de glicemie și funcționare semiautonomă este în momentul de față cea mai avansată modalitate de tratament în diabetul de tip 1, reușind apropierea semnificativă a glicemiilor de valorile omului sănătos. În același timp, această tehnologie permite pacientului o viață mult mai “liberă” și mai activă, cu mai mult timp petrecut în intervalul glicemic ideal.
Concret, o astfel de pompă primește informațiile de la un senzor de glicemie și, în funcție de tipul de dispozitiv, poate sista automat infuzia cu insulină, poate reduce sau crește rata infuziei, sau chiar administra bolusuri insulinice de corecție, fără a fi nevoie ca pacientul să dea o comandă specifică în acest sens. Totuși, chiar și cele mai avansate modele care utilizeaza această tehnologie încă au nevoie de informații de la utilizator cu privire la cantitățile de carbohidrați de la mese.
Pe lângă setarea optimă a ratei bazale si a algoritmului de calcul a dozei de insulină bolus, în funcție de glicemie și de cantitatea de glucide, este nevoie de o reglare foarte fină a modului de acțiune automată a pompei, intervenindu-se pe parametri precum:
- Glicemia țintă (de lucru a algoritmului) – cu setare pe intervale orare
- Factorul de sensibilitate la insulină (corecția insulinică) – cu setare pe intervale orare
- Raportul hidrați de carbon / 1 unitate de insulină – cu setare pe intervale orare
- Durata de acțiune a insulinei
Setarea neconformă a acestor parametri de bază este obligatorie pentru atingerea rezultatelor foarte bune pe care astfel de tehnologii le aduc asupra echilibrului glicemic.
REGLAREA OPTIMĂ A SETARILOR UNEI POMPE DE INSULINĂ AUGMENTATE CU SENZOR ESTE ÎN MULTE PUNCTE DIFERITĂ DE CEA A POMPELOR CLASICE, DEOARECE TREBUIE AVUTĂ MEREU ÎN VEDERE ȘI ACȚIUNEA TIPICĂ ALGORITMULUI AUTONOM. SETĂRILE TREBUIE SĂ FIE SUFICIENT DE PERMISIVE PENTRU A ASIGURA O AGRESIVITATE MAI MARE ÎN CORECȚIA HIPERGLICEMIILOR, DAR ÎN ACELAȘI TIMP SĂ REACȚIONEZE FOARTE PROMPT ÎN PREVENȚIA SCĂDERILOR HIPOGLICEMICE.
Personalizarea țintelor glicemice în funcție de situațiile din viața reală, cunoașterea modului în care pompa va acționa în vederea controlării glicemiei în aceste situații, cât și cunoașterea limitărilor acestor sisteme, pot duce la rezultate glicemice aproape similare cu ale indivizilor sănătoși.
DISPOZITIVE CARE FAC PARTE DIN CATEGORIA POMPELOR DE INSULINĂ AUGMENTATE CU SENZORI
Modele cu ajsutarea automată a ratei bazale cu/fără microbolusuri de corecție (frecvent de numite și Pancreas artificial) fac parte din categoria Hybrid Closed Loop și sunt reprezentate de modelele Medtronic Minimed 780G, Medtronic Minimed 670G, Tandem TX2-Control IQ (toate cu aprobare oficială a algoritmului) și variante cu sistare automată a infuziei insulinice Medtronic Minimed 640 G, Tandem TX2- Basal IQ.
Tehnologiile Do-it-Yourself (AndroidAPS, Loop, OpenAPS) sunt dispozitive confecționate independent de pacienți cu piese preexistente și softwareuri neoficiale, care pot de asemenea atinge o performanță glicemică semnificativă. Totuși, neexistând o reglementare oficială în ce le privește, autoritățile medicale nu recomandă utilizarea lor de către pacienți, datorită riscurilor crescute de producere a unor accidente severe, prin manipularea incorectă a unor astfel de tehnologii.
Servicii Sanamed:
Consultație evaluare necesitate terapie cu pompă de insulină augmentată cu senzor: – se evaluează oportunitatea terapiei cu pompă de insulină augmentată cu senzor, capacitatea tehnică a pacientului de a gestiona o astfel de terapie, beneficiile preconizate, riscurile asociate, conduita ulterioară + etapele în cadrul terapiei cu pompă de insulină augmentată cu senzor, posibilitatea inițierii terapiei cu pompă de insulină cu ser fiziologic sau direct cu insulină.
Consultație initializare terapie pompă de insulină augmentată cu senzor:* – se va inițializa tratamentul cu pompă de insulină (cu ser sau direct cu insulină**), se vor stabili setările de bază ale pompei de insulină și se va face instructajul de utilizare corectă a pompei, se vor stabili limitele de alertă glicemică / reacție a pompei în functie de glicemie și modul de utilizare corectă a senzorului de glicemie.
* valabilă doar în cazul pacienților care au recomandare de inițializare terapie pompă de insulină augmentată cu senzor de la medicul diabetolog (fie din Sanamed sau din exterior) – pe recomandare (scrisoare medicală, fisă clinică, etc) fiind necesar să se stipuleze exact că este vorba de “pompă de insulină augmentată cu senzor”
**doar pentru pacienții care în urma consultației de evaluare a terapiei cu pompă de insulină augmentată cu senzor se califică pentru inițierea direct cu insulină sau pacienții care deja utilizează o pompă de insulină.
Evaluare / ajustare terapie pompă de insulină augmentată cu senzor: – se va evalua evoluția glicemică a pacientului, se vor explica principiile de funcționare a terapiei incorect însușite și utilizate de către pacient până la acel moment, performanța tipului de insulină folosit și indicația pentru altă variantă de insulină, se vor explica și efectua ajustările de lucru ale algoritmului astfel încât să se îmbunătățeasca performanța terpiei, setările alertelor glicemice pentru a reduce stresul pacientului, strategii pentru diverse situații care pot apărea repetitiv în viața reală și pe care cu setările actuale pompa nu le poate gestiona corect (creștere TIR, scădere glicemiei medii, reducerea variabilității glicemice, reducerea hipoglicemiilor, creșterea calității vieții pacientului).
Pachet montare + evaluare setări inițiale pompă de insulină augumentată cu senzor: – include consultația aferentă montării și inițializării terapiei cu pompă de insulină și o consultație ulterioară de evaluare / ajustare terapie pompă de insulină augmentată cu senzor.