CUM INFLUENȚEAZĂ CICLUL MENSTRUAL GLICEMIA ÎN DIABET?

CUM INFLUENȚEAZĂ CICLUL MENSTRUAL GLICEMIA ÎN DIABET?

18.05.2019


• Ciclul menstrual induce variații importante ale principalilor hormoni sexuali feminini (estrogen și progesteron) iar creșterea valorilor lor (faza luteală – predominant progesteron) se corelează cu creșterea rezistenței la insulină și tendință la hiperglicemie în cazul pacientelor cu diabet.[1]

• Faza luteală (post-ovulație) este caracterizată de dezvoltarea insulinorezistenței, proces accelerat în zilele de dinaintea menstruației, cu hiperglicemie progresivă în ultimele 4-7 zile ale ciclului (înaintea menstruației). Se constată necesitatea creșterii dozelor de insulină, în special bazală, dar și excursii glicemice post-prandiale mai ample decât în perioada anterioară.[2]

• Faza foliculară (după debutul menstruației) – insulinorezistența se remite rapid (1-4 zile) și concomitent scade necesarul de insulină, apărând riscul de hipoglicemie dacă se mențin dozele anterioare.[3]

• Se recomandă a fi urmărită evoluția glicemica pe durata a 2-3 cicluri, pentru a descoperi tendințele specifice în cazul fiecărei paciente. Ulterior, pe baza evoluției glicemice din aceste ultime cicluri se recomadă consultarea cu medicul diabetolog pentru punerea la punct a unui plan de ajustare a tratamentului (creștere a dozajului insulinic în cazul pacientelor cu DZ tip 1 în ultimele zile premergătoare menstruației cu scădere rapidă pana la dozele anterioare creșterii în perioada de după menstruație) pentru a contracara dezechilibrele glicemice asociate ciclului menstrual.[4]

• În cazul menarhăi (primul ciclu) și următoarelor 4-5 menstruații nu este recomandată trasarea unui profil anume, deoarece la primele cicluri variațiile hormonale sunt mai mari. În aceste situații, se recomandă intensificare controlului glicemic cu ajustări de moment (fără a se anticipa evoluția glicemică în funcție de ciclu). Trasarea unui pattern de ajustare a tratamentului în cadrul ciclului menstrual se recomandă a fi realizată după un minim de 6 menstruații.

• În cazul pacientelor cu DZ tip 2, evoluția glicemică în perioada menstruației este de asemenea guvernată de creșterea insulinorezistenței, însă valorile glicemice sunt dependente de rezerva funcțională pancreatică (dacă rezerva pancreatică este mai mare, glicemia se va menține în ținte, cel puțin în perioada dintre mese). Pentru pacientele la care rezerva pancreatică nu mai poate compensa insulinorezistența indusă de menstruație, se recomandă intensificarea efortului fizic (efect în scăderea insulinorezistenței global) și stabilirea unui protocol terapeutic cu diabetologul.

ATENȚIE! – există situații / cazuri (mai rare) când poate apărea un efect invers în timpul menstruației (hipoglicemii) și totodată diferențe de reactivitate glicemică între cicluri de la o lună la altă. Informațiile de mai sus descriu caracteristici observate în cazul unui procent important de paciente, dar NU o regulă. Fiecare pacientă în parte trebuie să detalieze problematica terapeutică legată de ciclul menstrual cu diabetologul său!

Bibliografie:

1. Usha Rani YS, Manjunath P, Desai RD. Comparative Study of Variations in Blood Glucose Concentration in Different Phases of Menstrual Cycle in Young Healthy Women Aged 18-22 Years. IOSR Journal of Dental and Medical Sciences 2013; 9(2): 09-11.
2. Herranz L, Saez-de-Ibarra L, Hillman N et al. [Glycemic changes during menstrual cycles in women with type 1 diabetes]. Med Clin (Barc). 2016; 146(7):287-91.
3. Brown SA, Jiang B, McElwee-Malloy M et al. Fluctuations of Hyperglycemia and Insulin Sensitivity Are Linked to Menstrual Cycle Phases in Women With T1D. J Diabetes Sci Technol. 2015; 9(6):1192-9.
4. Barata DS, Adan LF, Netto EM, Ramalho AC. The effect of the menstrual cycle on glucose control in women with type 1 diabetes evaluated using a continuous glucose monitoring system. Diabetes Care. 2013; 36(5):e70.

Mai multe articole

Tu știi ce risc de boală cardiovasculară ai?

4.11.2024

Medicamente disponibile pentru tratamentul obezitatii / excesului ponderal

1.07.2024

RMN-ul de sân, un aliat extraordinar în prevenția sau monitorizarea afecțiunilor mamare

18.12.2023

Tiroidita Hashimoto – cea mai frecventă boală autoimună

25.05.2022

Infertilitatea – investigații de bază pentru elucidarea principalelor cauze

25.05.2022