În absența senzorului de glicemie, pentru a avea o imagine mai precisă a evoluției glicemice a pacientului pe parcursul celor 24h, este necesar ca, în anumite cazuri, să se efectueze o glicemie în cursul nopții. Acest test din cursul nopții identifică de multe ori cauza neconcordanțelor între glicemia de la culcare și cea de dimineață.
• Cel mai bun moment al nopții pentru determinarea acestei glicemii este în intervalul orar 2:00 – 4:00 a.m., deoarece la majoritatea pacienților este momentul când rezistența la insulină este foarte mică, iar riscul de hipoglicemie devine maxim. După, în intervalul 04:00 – 05:00 este momentul de apariție a fenomenului Dawn (zorilor ) caracterizat de insulinorezistență puternică și risc important de hiperglicemie (mai ales la adolescenți, adulți tineri și copii).
• Toți pacienții cu DZ la care dimineața apare hiperglicemie , față de glicemie bună la culcare, trebuie să efectueze un test de glicemie în cursul nopții pentru a vedea dacă fie insulina bazala/lentă nu este suficientă, fie au făcut o hipoglicemie, iar hiperglicemia matinală este rezultatul activării mecanismului de contrareglare.
• Informațiile furnizate de testul de glicemie din timpul nopții sunt foarte importante în stabilirea corectă a dozei de insulină bazală, ele fiind mecanismul cel mai facil de detectare a fenomenului Somogyi (hiperglicemia matinală post hipoglicemie nocturnă) în special în cazul copiilor și adolescenților.