Este binecunoscută importanța hiperglicemiilor și a hipoglicemiilor asupra evoluției cronice a diabetului. În ultimii ani însă, este din ce în ce mai discutată noțiunea de variabilitate glicemică și rolul acesteia în apariția complicațiilor diabetului.
Termenul de variabilitate glicemică se referă la două entități:
– variabilitatea glicemică pe termen scurt – reprezentată de diferențele dintre glicemiile din cadrul aceleași zile sau dintre gilcemiile aceleiași perioade din zile diferite. Profilul glicemic în 7 puncte nu reflectă fidel excursiile glicemice reale astfel încât a fost înlocuit în ultimii ani de monitorizarea glicemică continuă în calculul acesteia.
– variabilitatea glicemică pe temen lung – ilustrată prin variatile hemoglobinei glicozilate și a glicemiei a jeun de la o vizită medicală la alta.
Variabilitatea glicemică se asociază cu creșterea riscului de a dezvolta retinopatie, nefropatie și neuropatie cât și tulburări cognitive la pacienții diabetici (proportional cu vârsta și durata diabetului). De asemenea oscilațiile glicemice par a avea rol de predicție a mortalității în diabetul de tip 2 cu risc cardiovascular înalt.
Principalele mecanisme par să fie lezarea vasculară (prin creșterea stresului oxidativ și a inflamației) și riscul crescut de hipoglicemie cu consecințele acesteia – creșterea riscului de evenimente cardiovasculare și a mortalității de orice cauză.
Efectele fluctuațiilor glicemice asupra complicațiilor diabetului par să fie mai accentuate decât cele ale hiperglicemiei cronice printr-o creștere intermitentă mai pronunțată a stresului oxidativ – efect confirmat mai ales la diabetul zaharat de tip 2.
Strategiile terapeutice pentru controlul variabilității glicemice ar putea include folosirea:
- tratamentelor antidiabetice cu risc minim de hipoglicemie și control al glicemiei postprandiale cum ar fi inhibitorii de DPP-4, inhibitorii de SGLT-2 sau agoniștii de GLP-1 pt tratamentul diabetului de tip 2, analogi de insulină prandială cu acțiune mai rapidă,
- folosirea de rutină a monitorizării glicemice continue în diabetul zaharat tip 1 și 2,
- la pacienții cu diabet zaharat tip 2 sau toleranță alterată la glucoză (prediabet), exercițiul fizic reduce variabilitatea glicemică și stresul oxidativ.
În prezent nu există ghiduri clare în ceea ce privește măsurarea variabilității glicemice și valoarea sa optimă, deși au fost propuși diverși indici calculați:
- time-in-range > 70% (timp petrecut în intervalul glicemic70-180 mg/dl)
- time-above-range < 25% (timp petrecut pe glicemii > 180 mg/dl, cu <5% din timp pe glicemii > 250 mg/dl)
- time-below-range < 5% (timp petrecut pe glicemii < 70 mg/dl, cu <1% din timp petrecut pe glicemii < 54 mg/dl)
Odată cu creșterea disponibilității sistemelor de monitorizare glicemică continuă și accesul la profiluri glicemice complete, recunoașterea variabilității glicemice ca factor de risc independent pentru complicațiile diabetului și includerea acesteia ca țintă principală în managementul diabetului probabil vor revoluționa strategiile de tratament în decadele ce vor urma.
Sursă foto: https://www.shutterstock.com/image-photo/sample-blood-screening-diabetic-test-tube-678829252
